Monthly Archives: October 2016

Duminică de Halloween

Duminică 30 octombrie, la ora 11.00, în Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti, vă invităm să ne jucăm de-a Teatrul!
Domna Toamnă v-a pregătit un eveniment de neuitat. Pregatiţi-vă costumele şi veniţi cu mic cu mare.Este Halloween ! Avem mulţi invitaţi. Unii dintre ei sunt mai Răi şi Neascultători, dar noi îi vom îmblânzi. Sărbătoarea de Halloween este şi un prilej de a ne confecţiona costume, să le prezentăm şi să devenim eroi din poveşti.
Cel mai frumos costum va fi premiat cu un Dovleac Magic.
Sunt invitate şi Prinţesele şi Prinţii pentru a deschide Dansul celor Buni. Chiar, ce personaj ai vrea să fii?
Te aşteptăm duminică, la 11 fix, în Sala Media, la Teatrul Naţional pentru Copii Abracadabra, să fii Eroul din poveştile de Halloween.

Bilete – la Casa de bilete TNB şi online, pe MyStage.ro
Halloween 2016 . 2

Ne pregătim de Halloween!

03Magicianul Poveștilor și Asistenții lui – vă invită duminică 23 octombrie de la ora 11 la sala Media a Teatrului Național din București să aflați povestea lui Jack și a Dovleacului Fermecat.
Il vom avea ca invitat si pe Moș Martin, care ne va povesti cum a rămas fără coadă!
Ne vom pregăti costumele și decorurile de Halloween și chiar o să facem o repetiție în paăi de dans a personajelor .
La TEATRUL NAȚIONAL PENTRU COPII ABRACADABRA magia poveștilor și jocul fac din fiecare spectacol o PREMIERĂ.
Vă invităm să vă pregătiți costumele, iar dacă nu aveți, le vom realiza împreună! Pentru asta, vă invităm duminică la ora 11:00 să ne Jucăm de-a Teatrul!

Duminică 16 octombrie ora 11:00-„FĂT-FRUMOS CU MOŢ ÎN FRUNTE”

Începând din 16 octombrie 2016, în fiecare duminică dimineaţă, Magicianul Poveştilor împreună cu asistenţii lui vă dau întâlnire în lumea magică a POVEŞTILOR NOASTRE.
În prima dintre aceste duminici din stagiunea 2016-2017, pe 16 octombrie adică, în scenă va intra Făt-Frumos cu moţ în frunte.
Magicianul Poveştilor îi roagă pe copii să fie pregătiţi să urce pe scenă alături de actorii mari, pentru că unul dintre ei va fi ales Făt-Frumos cu moţ în frunte şi una dintre fete va fi Prinţesa care îl farmecă.
“În această stagiune vom încerca să vă prezentăm cât mai multe spectacole cu dramatizări după Poveştile Noastre, ale Românilor, spune Magicianul Poveştilor. Nu vor lipsi din perioada următoare nici evenimentele de Halloween, de Ziua Lupului, Poveştile de Crăciun… Cei mici se vor întâlni cu lumi fascinante şi personaje fantastice din mitologia populară, cu Zmei, Vrăjitoare, Balauri, Cai fermecaţi şi multe alte personaje fantastice.
Dragi Copii, duminică de duminică, de la ora 11.00, în Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti, Magicianul Poveştilor vă aşteaptă să aflaţi Poveştile Noastre şi să deveniţi Eroi de Poveste!