Monthly Archives: September 2016

Abracadabra: sâmbătă 8 octombrie ora 11

• Povestea spune că în anul 6102 în centrul Bucureștiului va poposi „ÎMPĂRATUL TEATRU”.

Împreună cu suita, Împăratul, va “ Împărăți” locul și îl va transforma într-un spațiu unde Teatrul va avea întâietate.

Am crezut că mai avem mult timp să-l așteptăm, dar la o privire mai atentă ne-am dat seama că există o greșeală în redactarea poveștii: am întors anul, l-am privit în oglindă și am realizat că 6102 este de fapt 2016. Emoția faptului că nu mai avem timp să-i pregătim întâmpinarea a făcut să ne gândim a cere ajutorul Magicianului Poveștilor și asistenților lui. I-am scris, iar răspunsul a venit repede: “Eu pot eu sunt Magician”. A luat legătura cu Împăratul Teatrul și a aflat întreaga desfășurare a evenimentului:

În data de 24 septembrie și 8 octombrie vă invităm la două evenimente ce anunță deschiderea stagiunii Teatrului Național pentru Copii. Veți intra pe poarta Împărăției Teatrului, veți trece prin Pădurea Fermecată a Culiselor unde Prințul Ecou vă așteaptă cu o mare încercare! Pentru a ajunge la Împărăteasa Scenă va trebui să faceți cunoștință cu Magicianul Mișcării dar și cu Prințesa Vorbă Dulce și Prințul Cântecel. Vă așteaptă multe surprize în Împărăția Teatrului.

Nu uitați să veniți costumați pentru că voi veți fi actorii principali ai acestor evenimente.

Dacă nu ajunge Împăratul Teatru, o să alegem dintre dumneavoastră un Împărat și o Împărăteasa Cortină.

Vă așteptăm să deveniți Eroi din povești în Noua Stagiune a Teatrului Național pentru Copii 2016!

00001